Skip to content Skip to footer

PREMIUL HACHIKŌ

Începând cu anul 2025, maestrul George Dumitrașcu înființează PREMIUL HACHIKŌ, distincție acordată în semn de recunoștință pentru loialitatea excepțională, susținerea constantă și implicarea neîntreruptă în activitatea corului.
Așa cum Hachiko a devenit simbolul fidelității necondiționate, acest premiu onorează cei care rămân aproape, indiferent de timp sau încercări.

PREMIUL DE EXCELENȚĂ 2024

PREMIUL DE EXCELENȚĂ 2023

Există în viața fiecărei comunități momente rare în care ne oprim din drumul nostru pentru a privi înapoi, cu recunoștință, spre cei care au fost acolo de la început sau aproape de început, tăcuți uneori, dar mereu prezenți. Oameni care nu au căutat aplauze, dar au fost mereu în spatele armoniei – consecvenți, devotați, loiali.

În lumea noastră muzicală, drumul nu e scurt, nici ușor. El se măsoară în repetiții, în emoții pe scenă, în lacrimi și zâmbete, în ani întregi de muncă și dăruire. Iar acest drum este cu atât mai valoros când este parcurs alături de cei care rămân.

PREMIUL HACHIKŌ este  un simbol al loialității fără condiții, asemenea faimosului câine care a așteptat ani de zile, zi de zi, cu aceeași speranță și iubire. Este recunoașterea acelora care sunt  alături de corul nostru nu doar în momentele strălucitoare, ci și în cele de trudă sau tăcere.

Acest premiu se acordă pentru drumul lung, pentru vocea care a rezonat ani de-a rândul, pentru inima care a bătut la unison cu idealurile corului, pentru răbdarea și fidelitatea construite si simțite în fiecare acord.

Prin PREMIUL HACHIKŌ, spunem: „Mulțumim că ai ales să rămâi.”

Corul UNISON Brașov unește copii și adulți prin muzică și tradiție, oferind spectacole corale emoționante atât în țară, cât și în străinătate.