UNISON Transilvania reprezintă România la World Peace Choral Festival 2026 – Viena
În anul 2026, Corul UNISON Transilvania, sub conducerea dirijorului George Dumitrașcu, reprezintă România la prestigiosul World Peace Choral Festival, unul dintre cele mai importante evenimente corale internaționale dedicate promovării păcii, dialogului intercultural și excelenței artistice prin muzică.
Participarea din acest an are o semnificație deosebită, deoarece marchează cea de-a cincea prezență a ansamblurilor UNISON în cadrul acestui festival. De-a lungul timpului, România a fost reprezentată, în diferite ediții, atât de Corul de Copii UNISON, cât și de Corul UNISON Transilvania, toate participările desfășurându-se sub conducerea dirijorului și fondatorului UNISON, George Dumitrașcu.
La ediția din acest an, Corul UNISON Transilvania va susține concerte și va participa la evenimente artistice și oficiale organizate în unele dintre cele mai prestigioase spații culturale ale Vienei, alături de coruri din întreaga lume, promovând valorile muzicii corale românești și patrimoniul cultural național.
Participarea delegației române se desfășoară cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena și al Ambasadei României în Republica Austria, instituții care susțin promovarea culturii românești peste hotare și organizează, cu această ocazie, o primire oficială dedicată reprezentanților corului.
Prin această nouă participare internațională, UNISON își reconfirmă statutul de ambasador al culturii românești, continuând o tradiție de prezență artistică la cel mai înalt nivel și promovând, prin muzică, valorile prieteniei, păcii și dialogului între popoare.
Program
World Peace Choral Festival – Viena, Austria | 22–28 iulie 2026
23 iulie 2026
• Recital oficial la sediul Organizației Națiunilor Unite (ONU).
• Concert oficial în cadrul Ceremoniei de Deschidere a World Peace Choral Festival, la Primăria din Viena (Vienna City Hall).
24 iulie 2026
• Concert în cadrul proiectului „Music Unites Generations”, dedicat rezidenților unui cămin de vârstnici.
• Concert în cadrul proiectului internațional Voices for Peace, la Sofiensäle.
25 iulie 2026
• Concert în cadrul proiectului internațional Voices for Peace, la MuTh Concert Hall.
26 iulie 2026
• Concertul Galei Laureaților și Ceremonia Festivă de Premiere, desfășurate în prestigioasa Golden Hall – Musikverein Viena.
27 iulie 2026
• Recital extraordinar la Institutul Cultural Român din Viena, urmat de recepția oficială organizată cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Republica Austria.